Departamentul de Istorie, Filosofie și Sociologie - Programe de studiu - Licență - Istorie ...
PROGRAMAREA RESTANȚELOR LA SPECIALIZĂRILE DEPARTAMENTULUI IFS
PROGRAMAREA RESTANȚELOR LA SPECIALIZĂRILE DEPARTAMENTULUI TEOLOGIE
NOTĂ: DEPUNEREA ACTELOR se face LA SECRETARIAT ÎN TIMPUL PROGRAMULUI cu publicul, AFIŞAT
Dosarul pentru acordarea bursei sociale trebuie să conţină următoarele acte, în funcţie de situaţia în care se află solicitantul:
Salariul minim brut pe ţară este 1900 lei lunar, începând cu 1 ianuarie 2018 (venitul net 1163 lei).
*********************************************************************************************************************************
METODOLOGIA ACORDĂRII BURSELOR SOCIALE
Beneficiarii burselor sociale sunt:
a) Studenţii orfani de unul sau ambii părinţi, respectiv cei pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul, şi care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
b) studenţii bolnavi de:
Certificat de la medicul de specialitate, altul decât medicul de familie, în care să se prezinte evoluţia şi tabloul clinic al problemei medicale de care suferă studentul.
Actele medicale se vizează la Cabinetul medical studenţesc.
c) studenţii a căror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.
Bursele sociale se acordă pe durata studiilor, până la împlinirea vârstei de 35 de ani.
Bursele de ajutor social se revizuiesc o dată la 6 luni. Fac excepţie bursele acordate studenţilor care se încadrează la categoriile a) şi b).
******************************************************************************************************************************************
Bursele de merit se atribuie astfel:
Bursele de performanţă se atribuie astfel:
Studenţii ciclului al II-lea de studii universitare (de master), indiferent de forma de finanţare, pot beneficia numai de burse de merit, media ponderată minimă de acordare fiind 9.00 (nouă).
Nu pot primi niciuna dintre bursele reglementate de prezenta metodologie cadrele didactice ale universităţii care au statut de student în universitate.
Un student nu poate primi două tipuri de burse simultan din aceeaşi categorie, dar are dreptul să opteze pentru cea cu valoare mai mare sau care se acordă pentru o perioadă mai îndelungată de timp.
Studenţii care beneficiază de bursă socială pot primi şi orice alt tip de bursă reglementată în prezenta metodologie.
Studenţii care urmează concomitent două programe de studii în instituţii de învăţământ superior de stat pot beneficia de burse de la bugetul de stat numai de la una dintre instituţii, cu condiţia ca numărul total al anilor de studii prevăzut ca durată de şcolarizare la specializarea de la care urmează să beneficiere de bursă.
Absolvenţii cu diplomă de licenţă care urmează al doilea program de studii pot beneficia de burse de la bugetul de stat, cu condiţia ca numărul anilor în care au beneficiat de bursă să nu depăşească numărul anilor de studiu prevăzut ca durată de şcolarizare la programul de studii de la care urmează să beneficieze de bursă, dacă îndeplinesc criteriile corespunzătoare categoriei respective de bursă.
Plata burselor se face în contul personal de card, pentru toţi studenţii, în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, pe durata activităţilor prevăzute în cadrul calendarului anului universitar (cursuri, sesiuni de examene, activităţi practice, examene de licenţă de diplomă sau disertaţie) potrivit planului de învăţământ şi structurii anului universitar, cu excepţia vacanţelor.
Studenţii care beneficiază de bursă au obligaţia să depună actele necesare (copie carnet student, copie C.I., extras cont) pentru virarea pe card a burselor imediat după afişarea listelor nominale cu studenţii bursieri.
În cazul în care bursele nu au putut fi virate datorită nedepunerii extraselor de cont în termen (15 mai 2018), studenţii pierd dreptul de a mai ridica bursa respectivă. În consecinţă, cuantumul bursei se stornează de către Direcţia management financiar contabil.
Cuantumul fiecărui tip de bursă este următorul:
Performanţă - 1000 lei;
Merit – 800 lei;
Socială – 600 lei.
Pentru mai multe detalii consultați documentele de afișate mai jos:
METODOLOGIA FIFT DE ACORDARE A BURSELOR
METODOLOGIA UDJ DE ACORDARE A BURSELOR
CRITERIILE DE ACORDARE A BURSELOR DE PERFORMANȚĂ
COMISIILE DE ACORDARE A BURSELOR
În anul Centenarului Marii Uniri și cu ocazia celebrării a 70 de ani de învățământ universitar la Galați, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați vă invită la inaugurarea expoziției de fotografie cu ilustrarea monumentului „Apărătorii Galațiului”, concepută de domnul Costel Gheorghiu, cunoscut și pasionat colecționar gălățean. Cu această ocazie, în Sala Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați va fi organizată o dezbatere moderată de prof. univ. dr. Arthur Tuluș, avându-l ca invitat pe scriitorul și jurnalistul Victor Cilincă, ale cărui articole referitoare la istoria acestui monument au intregit aura de eroism de care soldații români au dat dovadă în lupta pentru apărarea Galațiului în zilele de 7 și 8 ianuarie 1918.
În cadrul evenimentului, Asociația „Tradiția Militară” contribuie cu uniforme militare specifice Primului Război Mondial, propunându-ne o reconstituire a atmosferei acelor timpuri. Sunt invitați profesori de Istorie din mediul preuniversitar, însoțiți de elevi, precum și studenți ai Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie.
Parteneri în organizarea evenimentului sunt Asociația „Galați orașul meu” și Asociația „Tradiția Militară”. Evenimentul va avea loc în ziua de 23 martie a.c., începând cu ora 11.00, în Sala Pașilor Pierduți a Universității „Dunărea de Jos” din Galați (Strada Domnească, nr. 47).
Luni, 26 martie 2018, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Centrul de Studii Istorice şi Social-Culturale Est-Europene, în parteneriat cu Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice a Universităţii gălăţene, Universitatea „B.P. Haşdeu” din Cahul, Republica Moldova, şi Asociaţia Tradiţia Militară organizează cu ocazia celebrării Centenarului Masa rotundă cu tema „Basarabia: 1918-2018. Dilemele identităţii”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 10:00, în Sala AS 004 (Domnească nr. 111).
Punctul central al dezbaterii pleacă de la analiza comparativă a momentului 1918, raportat la realităţile anului 2018, iar tematica avută în discuţie are în vedere amestecul de crize şi oportunităţi caracteristice proiectului de „nation building” analizate din punct de vedere identitar, social, economic, politic şi administrativ – de ce a fost realizabil proiectul naţional la sfârşitul Primului Război Mondial şi dacă mai este el realist (şi dorit pe ambele maluri ale Prutului) în prezent?
Dezbaterea va pune faţă în faţă studenţi şi cadre didactice de la Universităţile „Dunărea de Jos” din Galaţi (România) şi „B.P. Haşdeu” din Cahul (Republica Moldova), discuţiile fiind moderate de: prof. dr. Arthur Tuluş (Directorul Departamentului de Istorie, Filosofie şi Sociologie a Universităţii gălăţene); conf. dr. Sergiu Cornea (Prorectorul Universităţii „B.P. Haşdeu” din Cahul) şi conf. dr. Ion Gheleţchi (fostul Director al Departamentului de Istorie din cadrul Universităţii din Cahul). În timpul desfăşurării Mesei rotunde, cu sprijinul prietenilor noştri de la Asociaţia Tradiţia Militară, reprezentaţi de d-l Adrian Tăbăcaru, vor fi prezentate participanţilor uniforme militare din timpul Primului Război Mondial.
Accesul publicului interesat – studenți, masteranzi, doctoranzi, precum și altor persoane din afara facultății pasionate de subiectul dezbătut – este permis în limita locurilor disponibile.
Dragi studenți,
ORAR SPECIALIZĂRILE ISTORIE LICENȚĂ, RISE LICENȚĂ, GISCEE MASTER SEMESTRUL II 2017-2018
ORAR SPECIALIZĂRILE FILOSOFIE, SOCIOLOGIE, RESURSE UMANE LICENȚĂ SEMESTRUL II 2017-2018
ORAR SPECIALIZĂRI DEPARTAMENT TEOLOGIE LICENȚĂ ȘI MASTER SEMESTRUL II 2017-2018