Centrul de Studii Istorice și Social-Culturale Est-Europene (CSISCEE)

CSISCEE
Strategie şi misiune:
Strategia cercetării ştiinţifice a Centrului de Studii Istorice şi Social-Culturale Est-Europene este orientată către desfăşurarea unor activităţi de cercetare cu standard ridicat de performanţă, integrate în schimbul de valori naţional şi internaţional. Totodată, datorită misiunii didactice a universităţii noastre, ea este orientată către atragerea unui număr tot mai mare de studenţi, masteranzi şi doctoranzi în realizarea şi derularea unor proiecte de cercetare. Strategia de cercetare a centrului are la bază două componente majore: 1. susţinerea cercetării temelor individuale pe care membrii unităţii şi le-au stabilit prin planurile individuale de cercetare; 2. găsirea unor direcţii de cercetare comune. Ulterior, pe baza acestora, se vor realiza identificarea, iniţierea şi dezvoltarea unor orientări comune care să se materializeze în proiecte de cercetare pe teme de actualitate, să contribuie la rezolvarea unor probleme ale societăţii şi să aibă un impact major în privinţa formării intelectuale şi didactice a generaţiilor de studenţi.
Pe de altă parte, centrul de studii, prin preocupările sale, are puncte tangenţiale cu Strategia naţională de cercetare, dezvoltare şi inovare 2014-2020, capitolul 4.3, Soluţii inovatoare pentru sectorul public, domeniul de prioritate publică Patrimoniu şi indentitate culturală. Acest domeniul este în concordanţă cu obiectivele esenţiale ale Uniunii Europene, de promovare a patrimoniului cultural al fiecărei ţări membre şi de afirmare a identităţilor de grup în coordonatele multiculturalităţii. El vizează o gamă largă de teme de cercetare ştiințifică, de la impactul social al ştiinţei şi tehnologiei la dezvoltarea sistemului de educaţie, până la înţelegerea trecutului și anticiparea provocărilor societale, locale ori globale.
Misiunea unităţii de cercetare vizează: crearea, la nivelul centrului de studii, a unui climat propice cercetării şi a unei culturi a cercetării, demonstrabile prin numărul de articole publicate, participarea la manifestări ştiinţifice, proiectele depuse spre finanţare, granturile de cercetare obţinute şi aflate în derulare; utilizarea în mod eficient a potenţialului studenţilor în realizarea activităţii de cercetare, îmbinând în mod eficient învăţarea cu cercetarea; găsirea unor surse de finanţare în vederea dezvoltării infrastructurii colectivelor de cercetare; dezvoltarea programelor de mobilităţi care să contribuie la pregătirea continuă a cercetătorilor şi să permită schimburile de experienţă; organizarea anuală, prin rotaţie, a unei conferinţe internaţionale a universităţilor din Euroregiunea Dunărea de Jos, în care să fie diseminate rezultatele cercetării ştiinţifice caracteristice zonei; găsirea unor soluţii pentru diseminarea rezultatelor şi la nivelul publicului larg neştiinţific, prin intermediul mass-mediei, conferinţelor locale, meselor rotunde, colaborării cu asociaţii locale, instituţii sau reviste de popularizare; realizarea unei mai bune îmbinări a cercetării ştiinţifice cu activitatea didactică, în scopul educării absolvenţilor de licenţă, nu doar ca specialişti în domeniile lor, ci şi ca potenţiali cercetători cu aptitudini reale pentru integrarea în comunitatea ştiinţifică naţională şi europeană.
Direcţii de cercetare:
Domenii fundamentale de cercetare: Ştiinţe umaniste şi arte; Ştiinţe politice; Ştiinţe sociale
Subdomenii de cercetare: Istorie; Arheologie; Studii culturale; Filosofie; Relaţii internaţionale şi studii europene; Sociologie
Direcţii de cercetare
- Preistoria spaţiului est-european
- Conceptul de frontieră în estul Europei în epoca romană şi perioada bizantină
- Elemente de drept şi de diplomaţie aplicată în răsăritul Europei: Imperiul Roman, Bizanţ, Imperiul Otoman
- Spaţiul românesc şi România în relaţiile internaţionale
- Diplomaţi şi diplomaţie românească
- Navigaţie şi schimburi comerciale la Dunărea de Jos
- Spaţiul danubiano-pontic în geopolitica relaţiilor internaţionale contemporane
- Integrarea culturii româneşti în cultura europeană
- Măsuri şi direcţii privind protejarea patrimoniului material şi cultural românesc în U.E.
- Republica Moldova între destin românesc, ocupaţie sovietică şi vocaţie independentă
- Religia în cadrul relaţiilor internaţionale
- Psihologia istoriei: mentalităţi în Europa de Est
- Feminismul şi postfeminismul în mentalitatea est-europeană: istorie şi actualitate
- Comunicare, opinie publică şi Mass-Media în estul Europei
- Identitate şi alteritate în comunităţile multietnice din răsăritul Europei
- Tendinţele şi necesarul de competenţe pe piaţa muncii din estul Europei
- Probleme sociale actuale în Europa de Est: fenomenul de îmbătrânire a populaţiei şi asistenţa socială a vârstnicului
- Calitatea vieţii în actualitate şi condiţia omului postmodern în Europa Răsăriteană
- Migraţie şi remigraţie în cadrul (re)aşezărilor zonale şi regionale din estul Europei: criza comunităţilor locale
- Conflictele bioetice ale societăţii contemporane în Europa Răsăriteană
Echipa:
Responsabilul unităţii de cercetare: prof. dr. Arthur Tuluş (director interimar al Centrului de studii şi preşedinte al Consiliului ştiinţific al Centrului de studii)
Secţia Istorie Veche şi Arheologie
- conf. dr. Mihaela Liuşnea
- lect. dr. Ovidiu Cotoi (coordonator de secţie)
- lect. dr. Decebal Nedu
- dr. Andreea Barboş (membru asociat)
- dr. Isabela Miron (membru asociat)
- dr. Iulian Grigoraş (membru asociat)
- dr. Cristina Bogdan (membru asociat)
Secţia Istorie Medievală şi Modernă
- prof. dr. Constantin Ardeleanu (coordonator de secţie)
- prof. dr. Cristian Luca
- prof. dr. Cristian Apetrei
- conf. dr. Constantin Stan
- conf. dr. Carmen Alexandrache
Secţia Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale
- prof. dr. George Enache (coordonator de secţie)
- prof. dr. Arthur Tuluş
- conf. dr. Cristian Sandache
- drd. Oana Mitu (membru asociat)
- drd. Florin Mihai (membru asociat)
- drd. Ionuţ Drăghici (membru asociat)
Secţia Filosofie
- prof. dr. Ivan Ivlampie
- prof. dr. Ion Cordoneanu
- conf. dr. Rariţa Mihail (coordonator de secţie)
- conf. dr. Mihai Androne
- lect. dr. Viviana Ivlampie
- lect. dr. Iulian Grigoriu
- lect. dr. Alexandra Teodorescu
- dr. Ovidiu Nedu (membru asociat)
Secţia Sociologie
- prof. dr. Viorel Rotilă
- conf. dr. Răzvan Dinică (coordonator de secţie)
- lect. dr. Felicia Cordoneanu
- lect. dr. Valerica Celmare
- lect. dr. Daniela Rusu-Mocănaşu
- lect. dr. Luminiţa Iosif
Secţia Studii culturale şi multidisciplinare
- prof. dr. Daniel Gălăţanu (coordonator de secţie)
- prof. dr. Silviu Lupaşcu
- Professor Jonas Elbousty, Near Eastern Languages and Civilizations, Yale University, U.S.A. - membru asociat
- prof. dr. Hamdi Mlika (membru asociat, Universitatea din Kairouan, Tunisia)
- prof. dr. Ilham Bettach, (membru asociat, Universitatea Sultan Moulay Slimane din Béni Mellal, Maroc)
- conf. dr. Ion Gheleţchi (membru asociat)
- dr. Ovidiu Nedu (membru asociat)
Laboratoare (spaţii pentru documentare şi cercetare):
- spaţiul AS 003 (Seminarul de istorie antică şi epigrafie "Vasile Lica") – secţia Istorie Veche şi Arheologie
- spaţiul AE 010 – secţia Istorie Medievală şi Modernă
- spaţiul AE 016 – secţia Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale
- spaţiul AS 001 – secţia Filosofie
- spaţiul AS 006 – secţia Sociologie
- spaţiul AS A010 - secţia Studii Culturale şi Multidisciplinare
Infrastructură:
- spaţiul AS 003: 3 laptopuri; 1 sistem desktop; 3 copiatoare laser multifuncţionale; 1 videoproiector; 1 aparat foto profesional; conexiune la internet; cca. 30 de hărţi; cca. 2500 volume (cărţi şi periodice); cca. 2000 de articole/extrase; cca. 400 de volume în format electronic.
- spaţiul AE 010: 1 laptop; 2 sisteme desktop; 2 copiatoare laser multifuncţionale; conexiune la internet; cca. 20 de hărţi; cca. 400 volume (cărţi şi periodice); cca. 500 de volume în format electronic.
- spaţiul AE 016: 3 sisteme desktop; 1 scanner; 2 scannere portabile; 2 imprimante laser; 1 aparat foto profesional; 1 aparat foto compact; conexiune la internet; cca. 400 volume (cărţi şi periodice); cca. 500 volume în format electronic.
- spaţiul AS 001: 20 sisteme desktop; 1 copiator laser multifuncţional; 1 videoproiector; conexiune la internet; cca. 1000 volume (cărţi şi periodice); cca. 200 volume în format electronic.
- spaţiul AS 006: 4 laptopuri; conexiune la internet; cca. 400 volume în format electronic.
Consultanţă, expertize şi servicii:
- Efectuarea de săpături arheologice preventive sau de salvare.
- Realizarea unor baze de date arheologice pentru materialele rezultate din staţiunile cercetate.
- Realizarea documentării pentru evoluţia istorică a unor comunităţi sau epoci istorice.
- Servicii de ghidaj în turismul cultural desfăşurat în regiunea Dunării de Jos şi Dobrogea.
- Organizarea de circuite turistice culturale în regiunea Dunării de Jos şi Dobrogea.
- Consultanţă în domeniul evidenţei şi legislaţiei patrimoniului cultural.
- Organizarea unor şcoli de vară pe diverse teme şi fenomene care au marcat istoria spaţiului danubiano-pontic.
- Efectuarea de sondaje şi aplicarea de chestionare pentru diverse aspecte sociale şi economice.
- Editarea de manuscrise din domeniile Istorie, Filosofie şi Sociologie în vederea publicării.
- Traduceri din engleză şi franceză pentru lucrări din domeniile Istorie, Filosofie şi Sociologie în vederea publicării în limba română.
- Elaborarea de crestomaţii pentru diverse epoci şi fenomene istorice, teme de filosofie sau sociologie.
Contact:
- str. Domnească nr. 111, cod 800201, Galaţi, corp AS, etaj 1, spaţiul AS005
- telefon: 0336.130194
- fax: 0236.472101