În anul Centenarului Marii Uniri și cu ocazia celebrării a 70 de ani de învățământ universitar la Galați, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați vă invită la inaugurarea expoziției de fotografie cu ilustrarea monumentului „Apărătorii Galațiului”, concepută de domnul Costel Gheorghiu, cunoscut și pasionat colecționar gălățean. Cu această ocazie, în Sala Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați va fi organizată o dezbatere moderată de prof. univ. dr. Arthur Tuluș, avându-l ca invitat pe scriitorul și jurnalistul Victor Cilincă, ale cărui articole referitoare la istoria acestui monument au intregit aura de eroism de care soldații români au dat dovadă în lupta pentru apărarea Galațiului în zilele de 7 și 8 ianuarie 1918.

În cadrul evenimentului, Asociația „Tradiția Militară” contribuie cu uniforme militare specifice Primului Război Mondial, propunându-ne o reconstituire a atmosferei acelor timpuri. Sunt invitați profesori de Istorie din mediul preuniversitar, însoțiți de elevi, precum și studenți ai Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie.

Parteneri în organizarea evenimentului sunt Asociația „Galați orașul meu” și Asociația „Tradiția Militară”. Evenimentul va avea loc în ziua de 23 martie a.c., începând cu ora 11.00, în Sala Pașilor Pierduți a Universității „Dunărea de Jos” din Galați (Strada Domnească, nr. 47).